Un proiect de succes

Azi 15 septembrie a început şcoala peste tot un judeţ, inclusiv în oraşul nostru. Am avut ocazia de a participa la festivitatea de deschidere a noului an şcolar împreună cu noul director numit la Grupul Şcolar „Kőrösi Csoma Sándor” Covasna. Colegi noi, emoţii, dar şi reacţia unora privind activitatea a caţiva elevi voluntari din consiliul elevilor. Acum o săptămână un proiect curajos a fost prezentat directorului şcolii, acesta fiind foarte multumit de el îl şi aprobă. Consiliul Local Covasna este de acord cu proeictul şi promite consiliului elevilor un sprijin material pentru îndeplinirea proiectului. Un grup foarte entuziast s-a şi apucat de treaba, dar de reţinut acest entuziasm nu a fost pierdut undeva pe drum, a fost menţinut până la capăt, un lucru memorabil pentru aceştia. Începand de dimineaţa de la 8 aceştia erau prezenţi la şcoala şi mai plecau abia dupămasă pe la 3, 4 sau chiar 5. Aceşti elevi prin munca lor au reuşit să reabiliteze imaginea şcolii, vopsind tribunele, gardul ce înconjoara terenul de sport, au retrasat liniile de pe terenul de handabal dar şi al pistei de alergare. Deşi pare o treabă uşoară aceştia au muncit mai multe zile în continuu, fiindu-le adăugate activităţi precum vopsirea porţilor de intrare, lăcuirea băncilor din spaţiile verzi sau vopsirea gardului de la intrarea în atelierul de tâmplărie. După multe zile de muncă şi distracţie în acelaşi timp iată câteva impresii ale celor care au muncit pentru şcoala lor: Mie mi s-a părut un proiect foarte bun...deoarece prin acest lucru am făcut ca şcoala noastră să arate mai bine...şi în acelaşi timp...de fiecare dată când vedem rezultatele...avem satisfacţia ca am avut ocazia...prin acest proiect...să participăm şi noi, elevii, la reamenajarea şcolii...(Marin Veronica). Am rămas uimită şi de reacţia unor profesori, şi la director, în sfârşit a apreciat, cineva ceea ce am făcut, ne-am ocupat fiecare de câte ceva, ne-am simţit utili.(Bularca Lăcrămioara). A fost usor şi de asemenea distractiv (Zaharia Georgiana). Mult de muncă.... dar ne-am descurcat...a fost destul de bine organizat... şi am invăţat cu toţi cât trebuie să munceşti să obţii ceva frumos şi cât de uşor e să distrugi...(Balazs Norbert). A fost o experienţă destul de distractivă....deşi la început eram destul de îngrozită...când am aflat ceea ce urma să facem ....deşi nu foarte mulţi au reuşit să renunţe la ultima lor săptămână de vacanţă ...am avut o echipă...destul de bună pot să zic....ne-am descurcat foarte bine..sunt mândră de ceea ce am facut ...sunt mândră de noi....sunt mândră de şcoala noastră(Melinte Ofelia). A fost un proiect bun prin care s-a arătat că există oamenii care vor ceva mai bun pentru locul în care învaţă.Pentru noi cei care ne-am implicat a fost o experienţă frumoasă, constructivă chiar dacă am depus efort am încercat să combinăm utilul cu plăcutul(Muntean Anca). Pe aceasta cale Borboly Claudiu, preşedintele Consiliului Elevilor al Grupului Şcolar „Kőrösi Csoma Sándor” Covasna doreşte să mulţumească Primariei Covasna, Consiliului Local Covasna, firmelor: Eurocov S.R.L., Top Star 2000 S.R.L., Conitrans S.R.L.,domnului Olteanu Staicu, domnului Borboly Bela şi Asociaţiei pentru Comunitate reprezentată prin Bagoly Alin, dar nu în ultimul rând conducerii Grupului Şcolar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează-mă!