Religii antice uitate

Teama de mortalitate, şi sentimentul de neputinţă a omului în faţa destinului a dus la formarea credinţei şi religiilor încă din cele mai vechi timpuri. Înainte de existenţa calendarelor, a obiectelor de cult şi a altor superstiţii mai mult sau mai puţin atestate, oamenii credeau în zeităţi care derivau din  elementele naturii. Zeii păgâni erau întruchiparea umană a elementelor naturale care le făcea posibilă existenţa. În funcţie de arealul geografic, aceste zeităţi aveau particularităţi şi caracteristici diferite iar modul de venerare era altul. Nu este de mirare că nordicii aveau pe Iggdrasil drept copac al vieţii, ţiitorul cerului şi al pământului şi poartă între cele 3 lumi, iar egiptenii aveau pe zeul soare (Ra) Nilul fiind puntea de trece spre viaţa de apoi.

Religiile şi cultele sau dezvoltat în egală măsură pe cele 5 continente, unele au luat amploare deoarece aveau o cultură dezvoltată în spate iar altele au rămas la nivel de trib. Adepţii lor au creat temple şi locuri predestinate ritualurilor care erau în directă corelaţie cu anotimpurile şi ciclul anual. Aceste prime credinţe politeiste au dat naştere mai târziu la religii principale precum Islam, Hinduism sau Creştinism. Bazându-se pe practici şamanice, vechile credinţe au rămas în istorie, multe dintre ele au dispărut fără urmă iar altele sunt redescoperite şi repracticate de către noile laturi ale păgânismului şi ocultismului.

Păgânismul finlandez

Păgânismul în Finlanda  a fost o religie politeistă care a dispărut o dată cu convertirea populaţiei la Creştinism. La fel că ţările vecine (Norvegia şi Suedia) păgânismul finlandez punea preţ pe onorarea strămoşilor, a elementelor naturii şi atribuirea de calităţi purificatoare diverselor obiecte de cult. În mitologia finlandeză, lumea a fost creată dintr-un ou provenit de la rata divină iar zeul principal era Ukko, echivalentul lui Thor, că zeitate a cerului şi a fulgerelor care se sărbătorea pe 4 aprilie.

Atenismul

Egiptul antic avea seria proprie de zeităţi care formau o piramidă a puterii şi vegheau la ritualurile de încoronare ale faraonilor. Însă, chiar şi această religie politeistă a fost îndreptată o dată cu venirea pe tron a faraonului Akhenaton. Considerându-se singurul în măsură să comunice cu zeul suprem, Akhenaton a impus populaţiei să venereze un alt zeu al soarelui. Că orice popor supus, egiptenii au aprobat pe faţă ordinul faraonului şi apoi au continuat să îşi venerezii zeii vechi după bunul plac. Akhenaton a devenit obsedat de cultul sau după moartea soţiei, Nefertiti şi şi-a crescut fiul Tutankhaten după aceleaşi principii. După moartea faraonului lucrurile au revenit la normal, zeul Ra a fost restaurat drept zeitate supremă iar copilul fostului conducător a fost nevoit să îşi schimbe numele în Tutankhamun, la cererea clericilor vremii.

  

Religia Minoică

Cât timp Creta a fost locuită de civilizaţia Minoică a avut drept cult religios un crez politeist fără un nume specific. După descoperirile arheologice s-a ajuns la concluzia că religia Minoică avea că element central taurul, măştile de taur şi coarnele. Dacă dăm crezare frescelor şi statuetelor, putem spune că religia Minoică includea de asemenea şerpi şi topoare. Un element atipic al acestui cult este zeitatea feminină că zeu suprem, un lucru rar întâlnit în proto-religiile Europene.

Religia poporului Olmec

Poporul Olmec a trăit în America între 1400 şi 400 I.Hr. Nu se ştie cu exactitate de ce această cultură a ajuns în declin şi cu timpul a dispărut, singurul filon logic care poate fi urmat este acela al distrugerii habitatului. Intensă activitate vulcanică din arealul geografic a putut duce la dispariţia acestei culturi similare cu cea Maiasa sau Aztecă. La fel că orice religie antică, cea Olmeca era politeistă şi îndreptată spre natură. Zeul principal al acesteia era zeul jaguar al fertilităţii şi ploii. Pentru a reconstrui anumite detalii, arheologii au fost nevoiţi să facă paralele între Maiaşi, Azteci şi poporul Olmec. Unii susţin că ritul Olmec avea opt zeităţi egale că putere iar prezenţa sacrificiilor este certă. Preoţii se foloseau de diferite droguri naturale pentru a intra în contact cu lumea zeilor, principiu similar la şamanism, iar adepţii purtau măşti şi practicau dansuri ritualice.

Aceste religii precum şi multe altele s-au dezvoltat concomitent pe glob în jurul marilor culturi ale vremii. Declinul societăţilor antice şi apariţia noilor culturi au dus la dispariţia vechilor rituri care au rămas fără nume ascunse în siturile arheologice.