La un pas de nebunie...

... sau abisul "fericirii"!

Privesti incet spre apus si vezi cum lumina soarelui se stinge incet pe linia orizontului. Te simti singur, parasit sau poate nu. Odata ce dispare lumina si se instleaza intunericul si te simti pierdut pe strazile intunecate ale orasului. Privesti cu speranta spre stalpul de lumina de la coltul blocului dar becul firav nu vrea sa se aprinda iar tu iti ghidezi pasii numai de la lumina ce mai rasare la vreun geam. Parca esti orb. Incerci sa vezi mai departe dar nu vezi nimic. Negru. Emotiile te cuprind, te lasi liber visului care devine cu repeziciune cel mai aprig si violent cosmar! Te pierzi in pasii marunti cu privirea in pamant, mergi agale si nu observi nici macar propria ta umbra care incearca sa tina pasul cu tine dar mereu o depasesti si o calci in picioare chiar daca nu a gresit cu nimic. Inchizi ochii si respiri adanc. Ajungi intr-un final in fata unei usi, bagi cheia si o rasucesti dar incaperea e goala. Te va primi bucuroasa sa te adaposteasca de vantul ce tocmai s-a pornit. Pentru moment esti in siguranta. Singur dar in siguranta! De acum fiecare clipa ti se pare o eternitate si astepti sa vina din nou momentul in care nebunia ti se va parea ceva infim si vei incepe sa urci din nou spre lumina, lumina mult dorita!