Blog sustinut de

Ghidul tau de calatorie

Obiceiuri de cumparaturi

Lucrand in piata de retail nu pot sa nu observ in mare parte obiceiul de cumparaturi al romanilor, ce cumpara acestia in mare parte (pe piata produselor alimentare) dar si comportamentul acestora in cadrul magazinelor pe care acestia le viziteaza.

Nu ma pot lauda cu o activitate intr-un magazin imens dar care are un trafic in medie de 5-6000 de clienti pe zi. Inevitabil lucrand in ture ai parte de interactiune pe tot parcurul zilei cu acestia, atat de dimineata, pranz si seara.

Pot spune ca in fiecare parte din zi traficul de clienti este generat de categorii diferite de persoane. Cel care vine dimineata nu prea mai vine si in timpul zilei. Iar cel care vine la pranz nu vine si dimineata si tot asa. In mare parte dimineata intra intr-un magazin persoanele care merg la munca pentru a cumpara ceva usor pentru gustare, copii care merg la joaca pentru apa sau suc si gospodine care vin in fiecare dimineata pentru lucrurile proaspete livrate.

Pranzul este ocupat de clienti care vin si fac cumparaturi multe, sunt cei care umplu cosurile de cumparaturi cu tot ce trebuie intr-o casa pentru cateva zile, de la mancare la produse de uz casnic si detergenti. Imediat dupa pranz vin cei care au iesit de la munca si cumpara ceva pentru a pregati rapid pentru cina.

Seara, seara este cel mai frumos sa observi clientii care nu se grabesc acasa sau cei care fug sa cumpere paine, daca mai este pentru ca au uitat pe timpul zilei sa o faca. Seara in cosul de cumparaturi vezi lucruri banale precum lapte, cereale, paine, prajiturele sau oua. In acelasi timp se poate spune ca pe timpul zilei berea, indiferent de ambalaj (pet sau doza) nu prea se vinde in cantitati mari dar seara cam tot al doilea client are cel putin o bere, asa de seara.

De aproape doi ani in industria alimentara si al pietei de retail pot spune ca romanii cumpara mai mult, cheltuiesc in medie cu 10 lei mai mult pe produse alimentare in fiecare zi dar nu pentru ca produsele s-au scumpit ci pentru ca aleg sa cumpere mai multe articole. Deci incasarile au crescut. Cosul mediu a crescut si el iar lanturile de magazine se dezvolta in continuare.

Ce aleg sa faca clientii in magazin in timp ce se plimba printre raioane. Multi dintre ei nimic, doar cauta produsele pe care le doresc si merg mai departe. Printre clienti mai sunt si curiosi care desfac orice ambalaj posibil, doar sa vada ce e in el (in mare parte la articolele non-food). Iar o alta parte dintre clienti se pare ca vin flamanzi in magazin. Desi este afisat pe intrare ca nu se manca in magazin, printre altele, ei gusta din orice. De la fistic, inghetata, suc, prajituri, foietaje proaspete sau alte fructe ei consuma cu pofta printre rafturi iar apoi cred ca din ignoranta arunca resturile printre produse, ca doar sunt angajati sa faca curat si sa stranga mizeria lasata in urma.

Printr-un magazin trec si clienti nehotarati. Ei pun produse in cosul de cumparaturi apoi se razgandesc. Pentru ca nu mai doresc sa le puna la locul lor le abandoneaza printre rafturi. Si aici sunt doua categorii de clienti, cei care abandoneaza in locuri vizibile din bun simt pentru a le putea duce la loc cat mai rapid sau sunt cei care le dosesc in locuri inimaginabile. De curand pot spune ca am gasit un borcan de zacusca aruncat in spatele unor baxuri cu mancare de caini, uimitor fiind locul unde a ales sa il bage, in loc sa il lase deasupra produselor il arunca in spate. In aceste cazuri parca ma simt intr-o vanatoare de comori, sa caut produsele ascunse de clienti prin magazin. Ori ma pregatesc pentru o cariera de detectiv, in a gasi lucrurile cat mai repede si mai inteligent posibil.

Pe scurt, barbatii sunt cei mai disciplinati clienti, intra cumpara si pleaca. Familiile sunt cele mai dezordonate, mai ales cele care nu isi pot controla copii si ii lasa sa zburde printre clienti si rafturi iar femeile sunt cele mai studioase, citesc tot ce este posibil pe eticheta si se razgandesc cel mai des in privinta produselor puse in cos.

3 comentarii:

  1. Foarte interesant aricolul reda cu fidelitate realitatea din marile magazine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Este foarte interesant sa studiezi comportamentul oamenilor in hipermarket-uri

    RăspundețiȘtergere
  3. Interesant articolul despre obiceiurile oamenilor la cumparaturi.

    RăspundețiȘtergere

Comentează-mă!