Inca 2

 Si uite ca au mai trecut doi ani de cand nu am mai postat pe blog. Timpul a devenit o resursa foarte valoroasa si scrisul a fost o pasiune de mic copil pe care se pare ca o neglijez in ultima perioada.

Tot departe sunt de Romania si in continuare nu am nici un gand de a ma reintoarce pe tinuturile natale. Am o dezmagire in suflet cand vad tot ce se intampla in tara pe care am lasat-o in urma acum 6 ani. Nici nu imi vine sa cred ca au trecut 6 ani de cand m-am suit in avion si am plecat fara sa ma uit inapoi. La inceput ma macinau sentimentele de dor foarte des dar acum foarte rar un gand ma duce catre casa. Am ajuns la concluzia ca nu ma asteapta nimic acolo.

Romania nu isi asteapta copiii pierduti peste hotare! Acesta este un slogan care cred ca va dainui multe decenii ce vor veni. Aceeasi Romanie a smecherilor a ramas, acelasi comportament las si meschin al tuturor celor din conducere si administratie. Mai sunt cateva exemple pozitive ce rasar din cand in cand dar sunt foarte repede ingropate de media controlata de stat. 

M-am stabilit in Worcester, orasul din care provine celebrul sos Worcestershire si ma vad mai degraba petrecandu-mi batranetile pe meleaguri mai calde dar din nou, in alta tara si nu Romania. Am adoptat sistemul britanic de viata si modul lor de a privi lucrurile: simplist. 

Diferentele nu pot fi explicate intr-un paragraf intre cele doua lumi complet diferite. Pot spune ca atitudinea oamenilor intalnite pe strazile din Romania o mai vezi doar la Consulat si pe strazile populate de romani. 

Mi-as dori sa acord mai mult timp scrisului si sa va fac cunoscute diferentele dintre Marea Britanie si Romania dar momentan ma concentrez foarte mult pe Worcester Ro Consult, o companie infiintata de mine in Marea Britanie si care necesita foarte multa atentie. Un proiect de suflet care a pornit cu misiunea de a ajuta romanii din regat sa isi infiinteze afaceri, sa le conduca si sa ii ajute sa se ghideze dupa legile si regulile englezesti. Am pornit acest proiect pentru ca aici, in aceasta tara, afacerile au potential, sunt incurajate si sunt resurse de a supravietui. Aici aparatul de STAT nu incearca sa te ingroape, nu iti trimite controale peste cap numai din dorinta de a scoate amenzi si spagi de la tine. Din contra, statul britanic te ajuta, te indruma si supravegheaza din spate sa poti creste cat mai mare, mai repede si mai sanatos cu un singur motiv: sa angajezi oameni, sa platesti taxe si sa pastrezi banii in circuit. Investitia atrage bunastare si chiar daca ai un singur angajat prin salariul ce tu il platesti el isi hraneste familia acasa. 

Aceasta abordare lipseste cu desavarsire in Romania spagarilor. Doar cei cu influenta sau suficienti bani au norocul de a se pastra ca si entitati comerciale. Restul? Sunt destinati esecului si falimentului.

Sa ne reazim cu bine. Poate nu chiar peste alti 2 ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează-mă!