lucrare despre politica

Teoria politica a lui Aristotel Stiintele Politice studiaza omul politic sau de stat exact asa cum medicina este domeniul de lucru al medicului. Sarcina cea mai importanta a unui om politic este cea de legiuitor, si are scopul de a modela constitutia cea mai buna pentru fiecare oras stat. Acest lucru implica crearea de legi, trasarea granitelor dar si crearea de institutii (inclusiv un sistem de educaţie morală, forma de gandire a lui Aristotel, limbaj<=> comportament) pentru cetateni. Odata ce constitutia este in vigoare politicianul trebuie sa o mentina, sa introduca reforme atunci cand este necesar dar si sa previna evolutiile ce ar putea duce la subminarea sistemului politic. Aceasta este provincia stiintei legislative, pe care Aristotel o priveste ca fiind mai imprtanta decat activitatea politica de zi cu zi cum ar fi trecerea de decrete. Aristotel compara frecvent politica cu un artizan. Analogia este imprecisa pentru ca politica, in sensul strict al stiintei legislative, este o forma de intelepciune sau prudenta, dar valabila in masura in care politicianul produce, opereaza si mentine un sistem juridic in conformitate cu principiile unversale. În scopul de a aprecia această analogie este util să se observe că Aristotel explică producţia de un artefact în termeni de patru cauze: materialul, formală, eficientă, precum şi cauzele finale. De exemplu, argila (material) este turnata intr-un vas de forma (cauza formală) de către un olar (eficienta), astfel încât el poate să conţină lichid (cauza finală). Se poate explica, de asemenea, existenţa a oraşului-stat în termeni de patru cauze. Este un fel de comunitate (koinonia), care este, o colecţie de piese care au unele funcţii şi interese în comun. Prin urmare, este alcătuit din piese de schimb, pe care Aristotel le descrie în diverse moduri, în contexte diferite: ca gospodării, sau clase economice (de exemplu, bogaţi şi săraci), sau deme (de exemplu, unităţile locale politice). Dar, în cele din urmă, oraşul-stat este compus din cetăţeni, care, împreună cu resursele naturale, sunt materiale "sau" echipamente ", din care oraşul-stat este de modelat. Cauza oficială a oraşului-stat este constituţia sa (politeia). Aristotel defineşte constituţia ca fiind "o anumita stare prin care se dispune de locuitori ai oraşului". De asemenea, el denumeste din Constituţie comunitatea ca fiind "sub formă de compus" şi susţine că dacă comunitatea este aceeaşi în timp depinde dacă aceasta forma a constituţiei ramane aceeaşi. Constituţia nu este un document scris, dar o imanentă organizare de principiu, analog cu sufletul unui organism. Prin urmare, Constituţia este, de asemenea, "modul de viaţă", a cetăţenilor. Aici, cetăţenii sunt ca minoritate a populaţiei rezidente care sunt adulţi cu drepturi depline politice. Existenţa a oraşului-stat, de asemenea, necesită o cauza eficientă, şi anume, de domnitor. La vederea lui Aristotel, o comunitate de orice fel poate poseda, numai dacă acesta are un element de hotărâri sau de autoritate. Acest principiu de guvernământ este definit de Constituţie, care stabileşte criteriile pentru birouri politice, în special în biroul suverane. Cu toate acestea, la un nivel mai profund, trebuie să existe o cauză eficientă pentru a explica de ce un oraş-stat dobândeşte constituţia sa, în primul rând. Aristotel afirmă că "persoana care stabileste pentru prima dată [oraşul-stat] este cauza de beneficii foarte mari". Această persoană a fost, evident, legiuitorul (nomothetês), cineva ca Solon din Atena sau Licurg, care a fondat constituţia. Aristotel compară legiuitorul, sau politicianul in general cu un artizan (dêmiourgos), cu un ţesător sau constructorul naval, care modela materiale într-un produs finit. Noţiunea de cauza finală domină Politica lui Aristotel de la liniile de deschidere: Din moment ce vom vedea că fiecare oraş-stat este un fel de comunitate şi că fiecare comunitate este stabilita de dragul de a face ceva bun pentru toata lumea (tot pentru dragul a ceea ce ei cred a fi bun), este clar că fiecare comunitate are ca scop unele bune, şi comunitatea care are cea mai mare autoritate de toate şi include toate celelalte obiective cea mai mare, care este, de la bun cu cea mai mare autoritate. Aceasta este ceea ce se numeşte oraş-stat sau politica comunitara. Curând după aceea, el afirmă că oraşul-stat va intra în curs de dragul de viaţă, dar există de dragul de viaţă bună. Tema pe care viaţa buna sau fericirea este sfârşitul corect a oraşului-stat reapare în întreaga Politica. Pentru a rezuma, oraşul-stat este un hylomorphic (adică, materie-formă) compus dintr-un anumit populaţie (adică, cetăţean-corp) într-un anumit teritoriu (cauza materiala), precum şi o constituţie (cauza formală). Constituţia în sine este modelata de către legiuitor şi este reglementata de către politicieni, care sunt ca artizanii (cauza eficientă), şi Constituţia defineşte scopul de a oraşului-stat. Teoria lui Aristotel comparata cu teoria lui Platon Pentru a compara teoriile politice a doi filosofi mare de politica este să examineze în primul rând fiecare teorie în profunzime. Platon este considerat de către mulţi experţi ca fiind primul scriitor de filosofie politică, şi Aristotel este recunoscut ca fiind primul om de ştiinţă politică. Acesti doi oameni au fost marii gânditori. Ei aveau, fiecare, idei despre modul de îmbunătăţire a societăţile existente în timpul vieţii lor individuale. Este necesar să se uite la mai multe domenii despre fiecare teorie si să caute diferenţa în fiecare. Principalul obiectiv al lui Platon este o societate perfectă. El creează un plan pentru o societate utopică, în cartea sa Republica, în afara ei avea dispreţ pentru tensiunea vieţii politice. Acest plan a fost o schita de o societate în care el a crezut ca problemele din societatea vor fi mult mai facil de rezolvat. Platon a încercat să vindece afectiunile ale societăţii umane şi a personalitatii umane. În esenţă, ceea ce Platon vrea să realizeze este o societate perfecta. Aristotel, spre deosebire de Platon, nu este preocupat de perfectionarea societatii. Vrea doar să-l îmbunătăţească pe cel existent. Mai degrabă decât a elabora un plan pentru societate perfectă, Aristotel a sugerat, în munca sa, Politica, că societatea însăşi ar trebui să ajungă pentru cel mai bun sistem de posibilitati care ar putea fi atinse. Platon s-a bazat pe abordarea deductiva, în timp ce Aristotel este un exemplu de o abordare inductiva. Utopia este o soluţie în abstract, o soluţie care nu are nici o problemă de beton. Nu există nici o dovadă solida că toate societăţile au nevoie de reformarea drastica, cum sugerează Platon. Aristotel descoperă că cea mai bună posibilitate a fost deja obţinuta. Tot ce se poate face este să încerce sa il îmbunătăţeasca pe cel existent. Utopia lui Platon este formată din trei distincte, non-ereditare sisteme de clasă. Gardienii constau în hotărâri non-Tutorilor şi tutorii de guvernământ. Non-conducători sunt un nivel mai ridicat de funcţionarilor publici şi hotărârele sunt factorii de decizie politică a societăţii. Auxilaries sunt soldaţi şi minore, funcţionari publici. În cele din urmă cei mai multi sunt lucrători, sunt compusi din agricultori şi meşteşugari, frecvent muncitori necalificaţi. Gardienii trebuie sa fie înţeleptii şi conducători buni. Este important ca, conducatorii care vor iesi sa fie o clasa de tehnocrati care au un spirit public in temperament si au tactici in artele sferei de guvernamant. Tutorii trebuie să fie plasati într-o poziţie în care acestia sunt conducători absoluti. Sunt ar trebui să fie selectaţi puţini care ştiu ce este mai bine pentru societate. Aristotel nu este de acord cu ideea de a deţine o clasă întreruperea tratamentului cu puterea politică. Eşecul de a permite circulaţie între clasele exclude acei oameni care pot fi ambiţiosi, şi înţelepti, dar nu sunt în clasa clasa sociala cu drepturi de a deţine orice tip de putere politica. Aristotel arată la această hotărâre de clasă de sistem ca este prost conceputa aceasta structură politică. "Este o obiecţie în continuare, că el îi privează pe Gardieni, chiar de fericire, susţinând că fericirea a întregului stat ar trebui să face obiectul legislaţiei", el în cele din urmă ne spune ca Gardienii sacrifica fericirea lor pentru putere si control. Gardienii care duc o astfel de viata vor crede dea asemenea ca este necesar sa impuna acelasi stil de viaţă strictă cu privire la societatea pe care o reglementează. Aristotel pune o valoare mare pe moderaţie. Mulţi oameni sunt in favoarea moderatiei pentrc ca este parte-liberala si parte-conserveatoare. Departe de utopia lui Platon careste nedefinita şi este realizată la extrem pentru că nici o fiinţă umană ar putea vreodată îndeplinească cerinţele sale. Aristotel consideră că Platon este subestimarea, schimbarea calitativă în caracterul uman şi personalitate care ar trebui să aibă loc în scopul de a realiza utopia sa. Platon a ales să-i spuneţi cititor al Republicii sale modul în care oamenii ar urma să acţioneze şi ce atitudini ale lor ar fi într-o societate perfecta. Aristotel încearcă să utilizeze oamenii reali, în lumea reală într-o modelare experimentala de a prevedea modul în care şi în care acestea pot fi îmbunătăţite. Ambii, Platon şi Aristotel sunt de acord că există justiţie într-un sens obiectiv: care dictează convingerea că viaţa bună ar trebui să fie prevăzute pentru toate persoanele fizice, indiferent cât de mari sau mici au acestia statutul social. "În democraţii, de exemplu, justiţia se consideră că înseamnă egalitatea, în oligarhii, din nou inegalitate în distribuirea de birou este considerata a fi justa ", spune Aristotel . Platon vede in justiţie şi drept, ca ceea ce stabileşte liniile directoare pentru comportamentul societăţii. Aristotel pune accentul pe instituţia de la polis. Această instituţie nu este societate de stat sau pur şi simplu unitate mai mare de doi. Nici Platon şi nici Aristotel nu au găsit că este necesar să se facă distincţie între stat şi societate. Prin urmare, este dificil să se definească Polisul. Polisul a fost configurat pentru a permite participarea politică din partea medie a cetăţeanului. Acest lucru contrazice teoria lui Platon de un guvernământ clasa controlul puterii politice şi toate deciziile în acest sens a întregii societăţi. Teorie a democraţiei in care Aristotel afirmă că democraţia este o perversiune "," sub formă de guvernare de "polity". Aristotel a spus: "Oamenii in general ar trebui să fie suverani, mai degrabă decât cei mai buni câtiva". Platon nu ar permite participarea deplină publicului în guvern cum ar dori Aristotel. Platon:” În conformitate cu hotărârile publice de aprobare şi dezaprobare sunt bazate pe convingeri şi nu pe cunoaştere“. Platon crede ca daca ar avea loc o revolutie aceasta ar fi una la palat. O revolutie la palat ar fi in momentul in care unul dintre detinatorii puterii preda mai departe catre altul puterea si ar putea starni nemultumire in randul celorlalti tutoti sau gardieni. In schimb, Aristotel vede revolutiile ca pornind fie de la saraci, fie de la bogati. El spune ca metoda cea mai buna de a feri societatea de revoloutii este acea de a le anticipa. Platon crede ca in utopia sa nu ar exista un grup de gardieni nemultumiti care s-ar unii si se vor separa de reguli si legi. Aristotel spune ca cei care stiu sa distruga o constitutie stiu si cum sa o conserveze. Platon şi Aristotel, cât au fost doi oameni care au avut idei cu privire la modalităţile îmbunătăţire societăţii existente. Platon, un filozof politic, a fost în urmărirea adevărului filosofic. Aristotel a fost preocupat de cetăţean şi proiectarea de instituţii politice. Ei au crezut atât de bine in idei şi planuri despre cum să construim o societate mai bună. Atât Aristotel si Platon au avut un imens impact asupra oamenilor de ştiinţă politică de astăzi. Aristotel a contribuit la dezvoltarea unele idei democratice. În concluzie aceşti oameni au fost marii gânditori. Opiniile lor asupra societăţii şi funcţiile sale au fost destul de diferite, dar că ambele au aceeaşi intenţie, de a construi o modalitate mai bună a vieţii pentru societăţile în care trăiau, precum şi pentru societăţile care aveau să fie în viitor. Platon a fost primul om care a scris despre politica dar Aristotel a fost primul om de stiinta politica!