Academia de Advocacy mi-a adus la cunostinta urmatorul lucru:
Foarte multe ONG-uri dau faliment din cauză că POSDRU nu rambursează cheltuielile beneficiarilor la termen, dar în fața acestei adevărate tragedii a societății civile, Guvernul s-a gândit să salveze primăriile, dar pe ONG-uri nu.
În
condițiile în care ONG-urile joacă un rol important
în calitate de angajator, iar principala lor sursă de finanţare o reprezintă,
potrivit celor mai recente analize, fondurile structurale, cerem Guvernului să
respecte principiile transparenței, corectitudinii și nediscriminării, prevăzute în programul de guvernare de
24, de 3 și respectiv de 7 ori.
Mecanismul de deblocare și de creștere a gradului de absorbţie a instrumentelor
structurale, care din păcate se va aplica numai unei anumite categorii
privilegiate - baronii locali și clientela lor - este
foarte potrivit și ONG-urilor, drept
pentru care solicităm Guvernului să extindă utilizarea noului
mecanism al decontării cererilor de plată.
Aplicând
într-un mod discriminatoriu şi selectiv înlocuirea procedurii de rambursare cu
procedura de decontare a cererilor de plată doar pentru autorităţile publice
locale și beneficiarii acestora,
Guvernul forţează ONG-urile şi partenerii sociali (ale căror sume contractate
oricum sunt mult mai mici decât cele cu care se vor prezenta la plată autoritățile locale, dar cu care se asigură plata salariilor a
sute de mii de oameni), să se pregătească să-și oprească activitatea.
O
bună derulare a POSDRU de pildă, ar genera continuarea acordării sprijinului
pentru aproape două milioane de cetățeni
ai României, cărora le oferă creșterea șanselor la o viață mai
bună prin educație, formare profesională
continuă, măsuri active de ocupare, intervenții complexe în sprijinul grupurilor și a
persoanelor defavorizate sau aflate la limita subzistenței; 200.000-300.000 de locuri de muncă în cele cîteva mii de proiecte
derulate cu finanțarea disponibilă, și o dinamizare bine-venită a sectorului non-guvernamental
precum și a serviciilor sociale și educaționale. Sunt realizate venituri directe la bugetul de stat de 1,5 – 1,9 mld.
euro din taxe și impozite, cu efecte
pozitive și de durată asupra
economiei și a balanței de plăți.
Având în vedere că mecanismul de decontare a cererilor de plată trebuie
să fie unul general aplicabil pentru plata facturilor, că el trebuie să fie
accesibil tuturor beneficiarilor de proiecte şi nu doar autorităţilor publice
locale, semnatarii acestui comunicat solicită Guvernului României să aprobe
de urgență
extinderea aplicabilităţii noului mecanism al decontării cererilor de plată şi
către beneficiarii proveniţi din rândul persoanelor juridice de drept privat
fără scop patrimonial: ONG-uri (asociaţii, fundaţii) şi parteneri sociali.
În privința
creșterii
gradului de absorbție
a fondurilor europene nu trebuie să existe discriminare.
Acum ne intrebam: si acest Guvern taie frunze la caini si da apa la moara clientelei politice?
Update 1
Urmatoarele persoane s-au intrebat acelasi lucru si cer eliminarea discriminarii din cadrul POSDRU. Aceste persoane au semnat petitia pentru protejarea ONG-urilor si societatii civile de indiferenta guvernantilor nostri!
Radu Nicosevici, președinte Academia de Advocacy
Bogdan Iuliu Hossu, președinte Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA”
Cristian Pârvan, secretar general Asociația Oamenilor de Afaceri din România
Roxana Wring, președinte Asociaţia pentru protecţia şi documentarea monumentelor şi
patrimoniului din România,
Simona Popescu, coordonator programe Societatea Academică din România
Răzvan Bobulescu, președinte de onoare FNS Alma Mater
Cei care se alătură sunt rugați să semneze, folosind secțiunea de comentarii accesibilă la linkul: http://www.romaniacurata.ro/spune-i-guvernului-sa-nu-distruga-societatea-civila-romaneasca-3944.htm
astfel: nume/prenume/profesia sau asociația pe care o reprezentați.
Update 1
Urmatoarele persoane s-au intrebat acelasi lucru si cer eliminarea discriminarii din cadrul POSDRU. Aceste persoane au semnat petitia pentru protejarea ONG-urilor si societatii civile de indiferenta guvernantilor nostri!
Radu Nicosevici, președinte Academia de Advocacy
Bogdan Iuliu Hossu, președinte Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA”
Cristian Pârvan, secretar general Asociația Oamenilor de Afaceri din România
Roxana Wring, președinte Asociaţia pentru protecţia şi documentarea monumentelor şi
patrimoniului din România,
Simona Popescu, coordonator programe Societatea Academică din România
Răzvan Bobulescu, președinte de onoare FNS Alma Mater
Cei care se alătură sunt rugați să semneze, folosind secțiunea de comentarii accesibilă la linkul: http://www.romaniacurata.ro/spune-i-guvernului-sa-nu-distruga-societatea-civila-romaneasca-3944.htm
astfel: nume/prenume/profesia sau asociația pe care o reprezentați.
Toate actiuniile guvernului sunt in directia clientelei politice, sa fim seriosi daca s-a cotizat in campania electorala...cum crezi ca se scot banii....cinstit...nu prea cat despre Ong-uri nu raman decat cele care reprezinta interesele puterii si sun mijloce de combinare a "fondurilor"!
RăspundețiȘtergereEu am facut un curs de antreprenoriat la Camera de Comert Bucuresti si la sfarsitul lui, daca ma prezentam la toate cursurile sau jumate din ele, urma sa primesc o suma de bani. Anul trecut s-a terminat cursul, nici pana azi n-am primit banii. Pa inceput erau toate proiectele blocate, acum dau vina pe Banc Post, ca au conturile blocate. Cum sa aiba Camera de Comert poprire pe conturi?! ?! E o mafie intreaga cu proiectele astea pe bani europeni
RăspundețiȘtergereCe fonduri pentru ONG-uri cand guvernul nu e in stare sa isi tina propriile companii in mana. Treaba cu ONG-urile este peste cunostintele guvernului.
RăspundețiȘtergereAcces la fondurile europene au tot cei care dau spaga mai mare, nicidecum cei care merita.
@ Paula: Tind sa-ti dau dreptate. Ma tarasc de 2 ani cu actele sa obtin aprobarea pentru un proiect european si pe ei nici nu ii intereseaza. Atata timp cat ei nu au beneficii directe, nici nu te baga in seama.
RăspundețiȘtergereMulte institutii vor fi inchise deoarece nu isi au rostul, sunt unele care merita tinute dar nimeni nu se ocupa in serios de ele.
RăspundețiȘtergereCu fondurile ONG e ca si cu blocurile ANL. Dai spaga prinzi proiectul, nu dai spaga...stai pe amrgine
RăspundețiȘtergere