Blog sustinut de

Ghidul tau de calatorie

Conversatie cu mine

A trecut mult timp de cand ti-am vazut ochii. A trecut mult timp de cand ti-am auzit si vocea. A trecut mult timp de cand ti-am simtit mangaierea prin par si suflarea pe obraz. Da, timpul a trecut, mult dar tot pare ca si cum ar fi fost ieri.

Nu mi-am inteles gandurile de atunci. Am incercat sa ma conving ca sunt vinovat, am incercat sa ma conving ca tu esti vinovata si este timpul sa te parasesc chiar si in vis. Cu toate ca am incercat nu am reusit sa fac asta. Mi-ai atins sufletul mult prea bland sa te poata ura. M-ai facut sa te vreau chiar si in somn.

Da, ti-am simtit lipsa. Si acum o simt, m-ai rar cei drept. M-am obisnuit singur si sa discut problemele cu tine doar in mintea mea. Le discut, le dezbat, iti ascult parerea apoi te las sa dispari incet in ceata, pana revi din nou intr-un moment aleatoriu in fiecare zi.

Ti-am facut o promisiune si am respectat tot cu sfintenie. Desi a expirat constiinta nu m-a lasat sa merg mai departe. Mereu imi spunea: asteapta, asteapta. De ce sa astept? Pentru ca ai fost un lucru minunat in viata asta efemera. Pentru ca mi-ai readus zambetul pe fata si m-ai facut sa simt o caldura sufleteasca si pentru alte persoane, nu numai pentru mine insumi.

A fost placut. Nu ma acuza ca traiesc in trecut, nu e asa. Traiesc azi, dar din cand in cand imi sagetezi mintea si ma faci sa imi amintesc clipele cu tine. Nu stiu cum o faci si nici nu vreau sa te opresti.

Desi multa lume ca lucrurile bune se intampla celor care pun mana si le fac eu consider ca lucrurile bune se intampla si celor care astept. Minunile nu se intampla zilnic. Ce e drept nu se intampla nici celor care stau degeaba. Nici nu astept fara sa fac nimic. Construiesc ziua de maine in fiecare zi, incet, cu grija, gand cu gand.

Construiesc ziua de maine pentru binele meu dar si al tau. Construiesc viitorul pentru ca fara el nu exista nici un sens. Cu sau fara tine il construiesc. Daca se intampla minunea nu pot sa te primesc intr-un viitor gol. Nici pe tine dar nici pe altcineva. Asta m-ai invatat tu.  Intr-un viitor gol ramanem doar niste actori pe scena vietii dar intr-un viitor plin suntem actori in propria noastra piesa de teatru regizata de noi insine.

Perfectiunea nu poate fi atinsa. Dar spre poate aspira la perfectiune. Treaba e relativa, ca si timpul de altfel.

Si uite asa inchei inca o conversatie cu mine. Pe data viitoare cand ne vom intalni din nou in mintea mea.

Un comentariu:

Comentează-mă!