Planuri pentru vacanta de Paste – in Romania sau in strainatate?

Avand in vedere ca anul acesta Sarbatorile Pascale au loc in luna aprilie, cred ca este timpul pentru multi dintre noi sa incepem sa planificam de acum vacanta respectiva. Sigur, este inca februarie, insa daca ne apucam acum de cautat si comparat oferte nu vom avea decat de castigat – preturi mai mici, varietate mai mare de oferte, locuri mai multe disponibile etc.
Principala dilema care apare atunc­­i cand planificam o astfel de vacanta este alegerea locului – in tara sau in strainatate? Atunci cand ne decidem spre destinatia acestei mini-vacante ar trebui sa tinem cont de faptul ca Pastele este totusi o sarbatoare religioasa, si mai ales, o sarbatoare pe care multi prefera s-o petreaca in familie sau alaturi de oamenii dragi.
Pastele in Romania
Avatajele petrecerii Sarbatorilor de Paste in Romania sunt multiple. In primul rand, veti putea pastra si chiar bucura de obiceiurile care insotesc aceasta sarbatoare – veti putea tine post inainte, merge la biserica in Vinerea Mare la trecut pe sub masa si apoi seara la Prohod, si apoi veti putea asista la slujba de Inviere de la miezul noptii. Oriunde veti alege sa sarbatoriti Pastele in tara, veti avea parte de toate acestea, dar si de bucatele traditionale de la masa de Paste – miel, drob, oua rosii, pasca etc. Daca alegeti sa petreceti Pastele intr-o zona unde obiceiurile si traditiiile au fost pastrate intocmai, de pilda, in Maramures, veti descoperi o serie de obiceiuri noi, foarte interesante, care vor face vacanta de Paste una memorabila.
Pastele in strainatate
Daca alegeti sa petreceti Pastele in afara tarii, primul avantaj se adreseaza doamnelor, care vor fi astfel scutite sa mai gateasca, si, in schimb, se vor bucura de preparatele gatite cu multa migala la restaurant. Insa, cand optati pentru petrecerea Pastelui in strainatate, trebuie sa cautati sa mergeti intr-o tara ortodoxa, unde Pastele se serbeaza la aceeasi data ca si in Romania. De pilda, puteti merge in Bulgaria, Grecia sau chiar Rusia. In toate aceste tari, traditiile de Paste sunt similare celor romanesti, asa ca puteti merge la slujba si ciocni oua rosii la masa de a doua zi.
O alta optiune este o excursie in aceasta perioada la Locurile Sfinte, in Israel. Desi ideea este una destul de atragatoare, avand in vedere semnificatia sarbatorii, trebuie totusi sa stiti ca in perioada Sarbatorilor, fie ele de Craciun sau Paste, Israelul este foarte aglomerat, deoarece, la fel ca dumneavoastra, multi aleg o vacanta in aceasta perioada, tocmai datorita semnificatiilor profunde ale unui astfel de pelerinaj. Daca totusi v-ati hotarat sa mergeti in Israel, majoritatea agentiilor de turism au pachete care includ si masa traditionala de Paste, asa ca nu veti rata nimic.
A treia varianta este sa plecati pur si simplu in vacanta, oriunde in lume. Puteti merge intr-un loc calduros, la plaja, puteti vizita o tara noua etc. Riscul este insa sa nu simtiti deloc Pastele, in functie de locul unde mergeti in vacanta – daca alegeti o  tara catolica ( si nu va aflati acolo in perioada cand se sarbatoreste Pastele catolic) sau una protestanta, va trebui sa cautati o biserica ortodoxa pentru a asista la slujba de Inviere. Nu este imposibil, dar nici usor daca mergeti intr-o excursie cu program organizat.

Orice ati alege, important este sa va simtiti bine, sa va odihniti, si sa petreceti Pastele asa cum doriti!

8 comentarii:

  1. Eu optez pentru prima varianta. Prefer sa petrec Pastele in tara, pentru toate obiceiurile, traditia si cei dragi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar daca in strainatate e mai ieftin, aleg sa petrec aceasta sarbatoare pe meleagurile natale.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt de acord cu Ion.... obiceiurile romanesti mi se par incredibil de frumoase si nepretuite, n-as da nimic la schimb pentru ele.

    RăspundețiȘtergere
  4. acasa impreuna cu familia, asta ar trebui sa fie spiritul de sarbatoare

    RăspundețiȘtergere
  5. a treia varianta o poti face oricand nu de paste, trebuie sa imparti bucuria si sa fii alaturi de/cu familia

    RăspundețiȘtergere
  6. Cel mai frumos este acasa cu familia !!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Prefer sa petrec sarbatorile pascale in tara, pentru toate obiceiurile, traditia si cei dragi.

    RăspundețiȘtergere
  8. Vă vom prezenta detaliat în articolele viitoare fiecare etapă din această călătorie, din care vă invităm să vedeţi acum un foto-jurnal cu imaginile pe care le-am considerat sugestive. vacanta in romania

    RăspundețiȘtergere

Comentează-mă!