Ajungem printre
altele mereu sa ne intrebam de ce anume ne este dor pana la urma? Ce ne face sa
privim inapoi si de ce ne dorim acel lucru sa revina? Pentru ca ne este teama?
Pentru ca momentele acelea au fost chiar atat de unice incat nu pot fi
reproduse? Cred ca mai degraba varianta a doua. Pentru ca ori de cate ori ai
incerca aceleasi lucruri cu altcineva niciodata nu va fi la fel ca momentul
cand le-ai facut prima data cu persoana respectiva. Pot fi multe eforturi,
comune, separate dar niciodata nu va fi aceeasi senzatie si aceasi emotie de a
face ceva impreuna.
Poate ca aici
este o alta problema. Pentru ca ne este dor de acea emotie, de acele sentimente
si acele zambete ce veneau din adancul sufletului sincer. Si trebuie mereu sa
repornesti in cautarea persoanei care poate sa iti ofere din nou acele momente,
acele zambete si acele clipe ce raman intiparite pe un film vechi, prafuit al
memoriei. Si poate ca dupa o luna nu iti aduci aminte dar la trecerea timpului
amintirea aceea este tot mai vie de parca totul a fost ieri.
De ce inca imi e
dor de tine? Nu pot sa inteleg acest lucru si nici tu nu ai fost in stare sa
imi explici de ce inca simt asa. Totul se leaga intr-un final tot de numele
tau. Tot ce visez inca, tot ce vreau sa fac, tot ce vreau sa devin se leaga de tine
si de ceea ce ti-ai dorit vreodata de la mine. Ma simt prost. Ar fi trebuit sa
fiu mult mai capabil sa fac fata la aceasta schimbare. Dar am continuat sa merg
pe aceeasi carare in urma pasilor tai. Fidel.
Cat de stupid
poate fi acest lucru in momentul de fata. Ironic, ma gandesc la tine in timp ce
beau o bere intr-un pub cu tavanul jos, pe un fotoliu vechi si parca fara
viata. Ma gandesc la tine in timp ce altii imi povestesc istoria lor,
problemele lor, intamplarile lor, femeile lor. Toate imi aduc aminte de tine. O
situatie anume, o culoare specifica. Tot. De ce? De parca noi am fi fost mulati
unul dupa altul astfel incat sa ni se intample lucrurile perfecte pentru noi.
Noi am creat situatiile si noi le-am gestionat cel mai bine pentru noi. Mai
putin una. Da, aia, despartirea.
Acum,
lucrurile par diferite, in functie de zile. Uneori imi e dor mai mult, alteori
mai putin. Dar in fiecare zi imi e dor. Poate ca tu crezi ca acest lucru nu
este normal dar eu unul cred ca este.
Foarte frumos articolul, multumesc mult pentru postare.
RăspundețiȘtergereDragut articolul, mi-a placut :) Si eu simt la fel ca si tine.
RăspundețiȘtergereMi-a placut articolul, mi-ar placea sa vad mai multe postari.
RăspundețiȘtergereAi un blog foarte frumos, felicitari :)
RăspundețiȘtergereNota 10 pentru blog!
RăspundețiȘtergereImi place blog-ul, mai vrem content nou ;)
RăspundețiȘtergereN-ai mai postat de ceva vreme
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru articol, foarte frumos! :)
RăspundețiȘtergereMai vrem content nou :P
RăspundețiȘtergereSa mai postati si in 2020!
RăspundețiȘtergereAveti un blog superb, sa nu va opriti din postat!
RăspundețiȘtergereTu scrii foarte frumos, sa mai postezi!
RăspundețiȘtergereFoarte interesanta povestea.
RăspundețiȘtergereSuper articolul, big like :D
RăspundețiȘtergereCe mai faceti, cum parcurgeti aceasta perioada de pandemie?
RăspundețiȘtergereGreu @Ana, iti vin tot felul de idei (posibil gresite) din cauza statului :))
RăspundețiȘtergereFoarte interesant articolul.
RăspundețiȘtergereImi place content-ul, foarte bun!
RăspundețiȘtergereContent de nota 10 ;)
RăspundețiȘtergere