Importul de sărăbători şi mania pentru americanisme

Se aproprie Sfântul Valentin. Paginile de internet, căsuţele poştale şi vitrinele magazinelor se umplu de inimioare roşii, lumânări parfumate, lenjerii consumabile, trandafiri de catifea, perne şi ursuleţi din pluş cu „I love you” şi alte kitschuri menite a ne goli buzunarele şi sufletul. Odată cu aceste mărunţişuri, revine în actualitate valul comentariilor referitoare la importul de false sărbători versus adevăratele valori româneşti.

Constat uneori, cu tristeţe, că avem o pasiune aparte pentru tot ce-i din afară – de la kebab şi pizza până la muzică şi narghilea. Nu înţeleg de ce credem că tot ce-i de dincolo e mai bun decât ale noastre mâncăruri, muzică şi limbă... E trist să constaţi că 48% dintre români ştiu o limbă străină, dar nu ştiu cum se scrie corect „a fi român”. (Un studiu Eurostat publicat în august 2013 a relevat că 48% dintre români pot purta o conversaţie într-o altă limbă decât cea maternă. Printre aceştia se numără şi cei care declară că ştiu două sau chiar trei limbi străine. Cum era de aşteptat, cei mai mulţi se mândresc că vorbesc limba engleză, conform DCnews.ro). O fi şi asta o modă importată de la americani, pentru că americanii de rând nu se pot mândri nici ei cu o cunoaştere aprofundată a propriei lor limbi. E suficient să-i urmăreşti cum scriu... Şi asta cu toate că fac ani buni de „spelling” în şcoală.

Aşadar, Sfântul Valentin este mai „fancy” decât Dragobetele, Halloweenul este mai OK decât Luminaţiile, iar Iepuraşul de Paşte este mai „cool” decât ciocnitul ouălor roşii... Oare de ce nu ştim să ne triem importurile culturale?

Nu contest că americanii, ca naţie, sunt demni de invidie şi chiar respect. Popoare care există de mii de ani n-au reuşit să se impună pe plan mondial atât de invaziv cum au făcut-o americanii, care există doar de vreo 300 de ani şi ceva. Nici pe plan financiar, nici pe plan ştiinţific, nici pe cel cultural. Ba mai mult, atât noi, cât şi grecii, spaniolii şi alte naţii cu tradiţie suntem la cheremul americanilor. Suflul nimicitor al crizei mondiale de acolo a venit, dar tot de acolo ne vine şi sprijinul financiar...

Ba mai mult, americanii ştiu să-şi pună foarte frumos în valoare tradiţiile – alea puţine pe care le au. De ce n-am fost în stare până în prezent să împrumutăm din sărbătorile lor frumoase? Eu unul aş fi preferat ca şi la noi să existe, în locul Halloweenului, de exemplu, o zi a mulţumirilor (Thanksgiving day). Mi se pare chiar incredibil că n-am preluat această sărbătoare, având în vedere cât de importantă este familia în conştientul românesc. Şi în ultimii ani parcă s-ar cere câte o zi pe an, măcar, să ştim să mulţumim pentru ceea ce avem, ce ni s-a dat...

O mare parte de vină, în tot acest balamuc cultural pe care-l trăim, o poartă comercianţii, fără îndoială, fie ei vânzători de distracţie şi băutură, fie vânzători din centre comerciale. Nu pentru că au un simţ acut al afacerii şi o dorinţă de a face bani de pe urma unor tineri dornici de experienţe „exotice”, ci pentru că n-au avut suficientă imaginaţie pentru a face bani din ceva ce ne este nouă caracteristic. Sunt absolut sigur că o pălincă de prune s-ar vinde în cluburi la fel de bine ca un „Sex on the beach”, dacă am şti să ne vindem mai bine produsele autohtone. La fel de bine, o felicitare de Dragobete, dacă ar fi la fel de mediatizată ca una de St. Valentine’s Day, ar fi apreciată de mulţi. Iar o petrecere de groază se  poate face şi de Luminaţii – pentru că nu americanii au inventat dovlecii sculptaţi... O făceau şi bunicii noştri, cu nici 100 de ani în urmă!

Mă tem că suntem un pic (ca să fiu gentil) lipsiţi de imaginaţie şi total lipsiţi de patriotism. Asta ne face ce-a mai docilă piaţă de consum. Inclusiv de consum cultural...